Contul 115 “Fondul de rulment al membrilor asociaţiilor de proprietari”
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa fondului de rulment al membrilor
asociaţilor de proprietari, constituit în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Contabilitatea analitică se ţine pe fiecare membru al asociaţiei de proprietari.
Soldul creditor al contului reprezintă fondul de rulment al membrilor asocaţiilor
de proprietari, existent.
Contul 115 „Fondul de rulment al membrilor asociaţiilor de proprietari” este un
cont de pasiv.
Contul 115 „Fondul de rulment al membrilor asociaţiilor de proprietari” se
creditează prin debitul conturilor:
- 512 „Conturi curente la bănci” - cu sumele încasate de la terţi sau comunicate de terţi pe bază de documente
neapărute încă în extrasele de cont, reprezentând depuneri la fondul de rulment al
membrilor asociaţiilor de proprietari.
- 531 „Casa” - cu sumele încasate în numerar, reprezentând depuneri la fondul de rulment al
membrilor asociaţiilor de proprietari.
Contul 115 „Fondul de rulment al membrilor asociaţiilor de proprietari” se
debitează prin creditul conturilor:
- 461 „Debitori diverşi” - cu valoarea debitelor membrilor asociaţiilor de proprietari, scăzute din evidenţă
prin compensarea cu fondul de rulment al acestora, în situaţia restituirii fondului de
rulment în conformitate cu prevederile legale.
- 462 „Creditori diverşi” - cu sumele reprezentând fondul de rulment neridicat de membrii asociaţiei de
proprietari, în situaţia restituirii fondului de rulment în conformitate cu prevederile legale.
- 512 „Conturi curente la bănci” - cu sumele plătite prin virament, reprezentând restituirea fondului de rulment al
membrilor asociaţiilor de proprietari în conformitate cu prevederile legale.
- 531 „Casa” - cu sumele plătite în numerar, eprezentând restituirea fondului de rulment al
membrilor asociaţiilor de proprietari în conformitate cu prevederile legale.
Au fost utile aceste informații?
Votul tău a fost înregistrat!