Acest site folosește cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi și politica noastră de confidențialitate

N E X U S

Întrebari și răspunsuri

cautare

Care este functionalitatea contului 361 Animale si pasari?

Postat de NEXUS MEDIA
in data de: 03.06.2022
Activ361,animale,contabila,monografie,pasari

Contul 361 "Animale şi păsări"



Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa efectivelor de animale şi păsări care,
potrivit legii, nu sunt considerate mijloace fixe, astfel:



  • animale născute vii;


  • animale tinere de orice fel (taurine, porcine, ovine - caprine, cabaline etc.) în
    vederea creşterii şi folosirii lor pentru producţie (de lână, lapte, blană), reproducţie,
    muncă, reprezentaţie (spectacole), expunere (în parcuri şi grădini zoologice) etc.;

  • păsări de orice fel în vederea creşterii şi folosirii lor pentru producţie,
    reproducţie, reprezentaţie (spectacole), expunere (în parcuri şi grădini zoologice) etc.;

  • animale puse la îngrăşat pentru a fi valorificate;


  • păsări puse la îngrăşat pentru a fi valorificate.




Tot cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa coloniilor de albine.


Soldul debitor al contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi
păsărilor existente la sfârşitul perioadei.


Contabilitatea analitică se ţine pe specii şi, după caz, pe categorii de vârstă,
separat pentru activităţile fără scop patrimonial şi activităţile economice.



Contul 361 "Animale şi păsări" este un cont de activ.


Contul 361 "Animale şi păsări" se debitează prin creditul conturilor:





  • 101 "Capital"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor aportate.


  • 356 "Animale aflate la terţi"
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor intrate în gestiune, aduse de la terţi.


  • 368 “Diferenţe de preţ la animale şi păsări”
    - cu diferenţele de preţ în minus (costul de achiziţie este mai mic decât preţul
    standard sau prestabilit) aferente animalelor şi păsărilor achiziţionate de la
    furnizori.


  • 401 "Furnizori"

    • cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor achiziţionate de la
      furnizori;

    • cu valoarea serviciilor prestate aferente animalelor şi păsărilor intrate în
      gestiune, aduse de la terţi.




  • 408 "Furnizori - facturi nesosite"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor achiziţionate de la
    furnizori.


  • 451 "Decontări în cadrul grupului"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor primite de la grup.


  • 481 "Decontări între unitate şi subunităţi"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor primite de unitate de
    la subunităţi (în contabilitatea unităţii), sau cele primite de subunităţi de la unitate
    (în contabilitatea subunităţilor).


  • 482 "Decontări între subunităţi"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor primite de la
    subunităţi.


  • 542 "Avansuri de trezorerie"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor achiziţionate din
    avansuri de trezorerie.


  • 731 "Venituri din cotizaţiile membrilor şi contribuţiile băneşti sau în natură
    ale membrilor şi simpatizanţilor"
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor reprezentând contribuţii ale membrilor şi
    simpatizanţilor.


  • 733 "Venituri din donaţii şi sume sau bunuri primite prin sponsorizare"
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor primite cu titlu gratuit.


  • 739 “Alte venituri din activităţile fără scop patrimonial”
    - cu sporurile de greutate şi plusurile de inventar la animale şi păsări.



Contul 361 "Animale şi păsări" se creditează prin debitul conturilor:





  • 261 " Titluri de participare deţinute la filiale din cadrul grupului"
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor care fac obiectul participării în natură la
    capitalul social al filialelor din cadrul grupului.


  • 263 “Imobilizări financiare sub formă de interese de participare”
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor care fac obiectul participării în natură la
    capitalul social al altei societăţi comerciale, reprezentând interese de participare.


  • 265 “Alte titluri imobilizate”
    - cu valoarea animalelor şi păsărilor care fac obiectul participării în natură la
    capitalul social al altei societăţi comerciale, reprezentând alte titluri imobilizate.


  • 356 "Animale aflate la terţi"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor aflate la terţi.


  • 451 "Decontări în cadrul grupului"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor livrate la grup.


  • 481 "Decontări între unitate şi subunităţi"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor livrate subunităţilor
    (în contabilitatea unităţii) sau unităţii (în contabilitatea subunităţilor).


  • 482 "Decontări între subunităţi"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor livrate subunităţilor.


  • 606 "Cheltuieli cu animalele şi păsările"
    - cu valoarea la preţ de înregistrare a animalelor şi păsărilor provenite din
    cumpărări, ieşite din gestiune prin vânzare, constatate lipsă la inventariere sau
    trecute la mijloace fixe.


  • 671 "Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente extraordinare"
    - cu valoarea pierderilor din calamităţi şi a exproprierilor de active aferente
    activităţilor fără scop patrimonial sau activităţilor economice, după caz.







Au fost utile aceste informații? Votul tău a fost înregistrat!