Contul 734 "Venituri din dobânzile şi dividendele obţinute din plasarea
disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop patrimonial"
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor din dobânzile şi dividendele
obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop patrimonial.
La sfârşitul lunii, contul nu prezintă sold.
Contul 734 "Venituri din dobânzile şi dividendele obţinute din plasarea
disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop patrimonial" este un cont de pasiv.
Contul 734 "Venituri din dobânzile şi dividendele obţinute din plasarea
disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop patrimonial" se creditează prin debitul
conturilor:
- 267 "Creanţe imobilizate"
- cu dobânzile aferente creanţelor imobilizate.
- 451 "Decontări între entităţile afiliate"
- cu dobânzile aferente împrumuturilor acordate.
- 461 "Debitori diverşi"
- cu dividendele de încasat aferente titlurilor imobilizate sau celor pe termen scurt.
- 512 "Conturi curente la bănci"
- cu sumele încasate în contul de disponibil, reprezentând dobânzi şi dividende
obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop
patrimonial.
- 518 "Dobânzi"
- cu dobânzile de încasat aferente disponibilităţilor aflate în conturile curente.
Contul 734 "Venituri din dobânzile şi dividendele obţinute din plasarea
disponibilităţilor rezultate din activităţile fără scop patrimonial" se debitează prin creditul
contului:
- 1211 "Excedent sau deficit privind activităţile fără scop patrimonial"
- la sfârşitul perioadei, cu soldul creditor al contului de venituri privind activităţile
fără scop patrimonial.
Au fost utile aceste informații?
Votul tău a fost înregistrat!